Suceava, ghiftuit în plăcere

Autostopul a devenit nu doar o formă de transport pentru mine, ci și una de socializare. Pe drumul de la Cacica până la Suceava pot spune...

Autostopul a devenit nu doar o formă de transport pentru mine, ci și una de socializare. Pe drumul de la Cacica până la Suceava pot spune că am trăit câteva experiențe frumoase pe care cu greu le voi uita și pe care nu știu dacă le voi mai experimenta mult timp de acum înainte. Prima parte a drumului, de la Cacica până la Pietroasa, m-am aglomerat pe o micuță banchetă de tir cu patru muncitori de la primăria localității și am ascultat poveștile oamenilor aflați la a doua tinerețe. Cealaltă cursă, de la Pietroasa la Suceava, cea mai lungă, am stat la taifas și glume cu doi flăcăi moldoveni fugiți cu treabă spre oraș.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la ei a fost omenia și prietenia de care au dat dovadă băieții din primul minut. Nu au avut vreo reținere, chiar s-au simțit în largul lor și au vorbit cu mine de parcă eram tovarăși de ani de zile. Omenia asta este specifică moldovenilor puri, care nu s-au schimbat imediat cum au întâlnit alți oameni diferiți. Dimpotrivă.

Pe drum stația autovehiculului a ajuns să fie forma de umor a celor doi. Grație anonimatului pe care l-au avut pe acest canal cei doi nebunatici s-au ținut de șotii cu ceilalți șoferi implicați în trafic. Nu doar ghidușeniile și glumele le-am împărțit la trei, ba chiar și hrana care zăcea pe bancheta din spate avea să fie făcută frațește. Am refuzat din bun simț la început, însă gestul meu a fost considerat unul jignitor și cei doi au insistat ca eu să mănânc împreună, fără rețineri. Nu voiam să îi jignesc, mai ales că ei erau foarte de gașcă cu mine așa că ne-am umplut burduhanurile până în oraș. 

Ajunși în Suceava unul din cei doi băieți a trebuit să coboare și el. Numai că acesta ar fi vrut să mă ajute în continuare când a aflat că eu sunt în vizită în oraș și că nu sunt localnic. Totuși întâlnirea importantă la care trebuia să ia parte l-a despărțit de ajutorul pe care voia să mi-l ofere. Așa că ne-am văzut nevoiți să ne strângem mâinile și să ne urăm un drum bun unu’ altuia.
Oricum, înainte de a ne despărți complet, el a insistat să prefațeze drumul pe care a trebuit să-l fac până la cetatea sucevei. Era unul remarcabil de frumos și verde. Aș fi fost un mare bleg dacă nu l-aș fi ascultat. 

Gâfâiam de câteva zeci de minute bune, se pare că trebuia să mănânc mai puțin înainte de a porni spre cetate. Nici șuruitul apei nu mă mai distrăgea atât de tare. Am fost atât de fermecat de micuțul loc verde din Suceava încât am recunoscut că după Herăstrău Suceava are cel mai cel parc din țară. Atât de simplu și neatins că am ajuns să cred mai degrabă că sunt într-o mică pădurice. Silva e la ea acasă, poate de aceea micuțul pârâiaș se joacă în voie în valea asta periferică.

Ăsta era primul model verde pe care mama gaia mi l-a brodat până la orașul pietrelor dintre dealuri. Cel mai greu moment n-a fost în vale, en contre. După ce s-au ridicat zidurile nevăzute ale orașului trecut încep să îmi port picioarele în spate. Terenul părea enervant de înclinat și orice pas era mai aproape de cer decât de sol. Chiar creatorul a făurit special acest loc pentru aleșii lui !? Oare cum doamne s-au descurcat oamenii ăștia care au trăit pe aici că eu după doar câteva scări îmi scoteam și fierea din mine!
Dar vãd în faţa mea un copilaş care s-a eliberat din cãtuşile mamei sale şi ţâşnise într-o energie frumoasã spre cetate. Atunci am înţeles cum reuşise oamenii trecutului sã vadã oraşul ca pe o scãparea, nu ca pe un blestem. Aveau o energie enormã, nu ca noi astãzi.

You Might Also Like

0 comentarii