Iasi, Traditii si cultura

În contrast cu prima zi cel de-al doilea răsărit în Iași nu prea m-am revăzut în blândul soare. Singurele blândețiuri au venit de la ieșe...

În contrast cu prima zi cel de-al doilea răsărit în Iași nu prea m-am revăzut în blândul soare. Singurele blândețiuri au venit de la ieșenii cu care am avut de aface, nicidecum de la vreme. Norii s-au instaorat pe tavanul orașului și într-un fel a fost indiferent pentru mine, deoarece acum îmi rămăsese să văd doar construcțiile mirificului oraș, nicidecum natura lui. Nici dacă m-aș fi chinuit mai tare tot nu reușeam să planific atât de bine călătoria în capitala Moldovei.


Cei drept nu prea am planificat eu tot acest șir perfect, ci Mihaela. Noua mea prietenă mi-a concentrat în a doua zi toate celelalte obiective turistice în centrul orașului. N-a făcut abstracție nici de la biserici, ba chiar a insistat să văd două locașuri de cult. I-am răspuns că nu mă dau în vânt după ele. Însă zâmbindu-mi din nou autoritar și cald îmi zice ’’Ești în moldova, o să-ți placă! Ai încredere în mine’’.

- Când revii acasa vreau să aflu tot. Cum ai văzut orașul. Cum ți s-a părut. Ce oameni ai întâlnit pe drumul tău. Tot. Exact ca ieri. Ai înțeles?
- Da mamiii! Și ne bufnește râsul instant pe amândoi când dau să ies din casă.

Ploaia îmi dă mici bătăi de cap. Literalmente mă ploua atât de tare că mi-am pus groteasca glugă a gecii care îmi acoperea și ramele ochelarilor, nu doar podoaba capilară. Mă protejam de protejam de recile picături de ploaie, nu de alta, dar nu doream să răcesc, mai ales când mai aveam o groază de colindat. Cu harta în mână, dilematic stau și mă întreb oare ce să văd mai întâi. Teatrul sau catedrala. 

Mă pornesc înspre prima opțiune, doar pentru asta e cunoscut Iașiul, pentru cultură. Apăi, bine și credință, însă această nu se rezumă doar la Iași, ci la întreaga Moldovă. Iar din Moldova mai aveam de vizitat. Pe când teatru ca la Iași nu prea mai găsești în Europa asta. De ce zic asta? Păi, e cel mai modern teatru de pe continentul bătrân și cel de-al doilea din lume, după cel de la New York. Dacă nici asta nu-i demn de laudă, nu știu ce să mai zic.

La intrare sunt întâmpinat de un om durduliu pe la vreo patruzeci și cinci - cincizeci de ani. Se uită cu o mică reținere la mine când l-am întrebat dacă am cum să ilustrez și eu sala mare a teatrului.

- Pentru ce îți trebuie?
- Păi, doresc să plec și eu cu amintiri de aici. Să îmi aduc aminte cu drag pe unde am trecut.
- Bine, bine. Dar vino și tu peste un sfert de ceas. Dau să plec și mă oprește. Știi ce, stai aici, dar dă-te după ușă. Să nu te vadă când pleacă.
Mă întreb eu în mintea mea cine să mă vadă! Omul transpira de parcă era venit de la vreun maraton.
- Trebuie să plece directoarea. Și pentru că astăzi e premierea unei piese de teatru nu mai lasă pe nimeni înăuntru, înafară de actori. Dar dacă ai zis că ai bătut atâta drum ar fi și păcat să ratezi teatrul. Te las, dar te miști și tu puțin mai repede, te rog.

Omul dădea indicațiile, iar eu le urmam. Eram ca într-un film cu spioni. Priveam în stânga și în dreapta cu mare precădere, doar nu doream să fim descoperiți. Trag cadre după cadre la secundă. Sună în marea sală de parcă eram paparazi. Bum-bum-bum! Bătrânelul în tot acest timp povestea și ținea istoricul teatrului. Eram precum nemții sau chinezii aflați într-un sejur de-al lor pe fugă. Un ins lângă mine turuie informații din capul lui de parcă și-ar fi băgat mintea într-o carte imensă, pe când eu, turist nou venit, fotografiam și chiștoacele de țigări din scrumiera paznicului.

Observam în ce aveam să mă transform și mă opresc. Știu că eram pe fugă, dar asta nu mă scuză să fiu atât de indiferent cu ceea ce era în jurul meu. Așa că îmi las aparatul și doar privesc ce norocos sunt și ce prilej unic am de a vedea o asemenea bijuterie arhitecturală. Candelabrul avea o culoare atât de caldă încât nici-un aparat nu ar putea prinde căldura pe care o transmite cristalul oamenilor aflați în sală.

Razele multicolore împrăștie diverse emoții că odată ce ai plecat după o piesă de teatru mintea și sufletul îți sunt zgâlțâite și nu poți înțelege ce-i cu tine. Tapetul și fundalul roșu dă o alură selectă și știi că nu ești într-un banal teatru. Ba, dimpotrivă, ornamentele și decorațiile fiind toate suflate cu aur te pun în temă că aici doar cei de seamă vin. Și așa teatrul, din păcate, azi e doar pentru cei care mai știu să aprecieze și arta și nu vin doar pentru explozii și scene erotice.

Dacă ți-a plăcut povestea nu ezita să o distribui prietenilor și părinților. Susține acest proiect dacă tu consideri că merită. Și te invit să vezi mai multe fotografii din orașul Iași.  Ai grijă de tine prietene!

You Might Also Like

0 comentarii