Iasi, Gradina Domnului

Setea m-a tot purtat așa de-a valma prin oraș, până când m-am apropiat de capătul lui. Știam de pe hartă că aici se află ultima mea des...


Setea m-a tot purtat așa de-a valma prin oraș, până când m-am apropiat de capătul lui. Știam de pe hartă că aici se află ultima mea destinație a zilei, grădina botanică. Fiind mult mai veche decât cea din Cluj asta m-a făcut și mai curios să o văd. Voiam să văd dacă se ridică la nivelul celei ardelenești, pe care o văzusem deja.

Deși la intrare am dat peste câțiva muncitori care pregăteau grădina pentru sezonul cald am putut să mă bucur de celelalte floricele și pietre neatinse de lopețile salahorilor. 

Ieșenii știu să aprecieze cu adevărat un loc liniștit și să își relaxeze mintea prin cultură. Prima persoană care mi-a sărit în ochi a fost o tânără domniță care se delecta cu o carte pe o băncuță pierdută printre teii înalți ai grădinii. La câțiva metri în urmă ei alte două fetițe și mai mici ca vârstă își încercau norocul în arta fotografiei. 

Se jucau de-a vațea ascunselea printre frunzele crengilor. Se bucurau de florile copacilor proaspăt înfloriți și chicoteau de mama focului. 

N-am vrut sã deranjez pe nimeni. Am privit în jur și am găsit și eu un loc al meu unde am privit natura și am ascultat sunetele venite din tăcerea fără sfârșit. 

Vântul pleca crengile copacilor spre mine. Mă înduioșa dragostea micuțelor frunzulițe care îmi cântau ușor la ureche.

De la sol gândăceii ridicau mici temple ca să îmi atragă atenția. Erau atât de drăguțe gâzele care încercau din răsputeri să ajungă la mine. După nenumărate lupte pierdute cu vântul o mică gâză a reușit într-un final să îmi vină de hac. Mi-a șoptit următorul loc unde aveam să merg fără să fiu conștient. 

Nu eram pregătit pentru o astfel de pedeapsă. Dar micuța gingășie și-a aruncat bine otrava prin mintea mea și eu am ajuns să mă pierd într-un colț uitat din grădină. Eram eu singur, gândurile mele și foșnetul frunzelor uscate. Doamne ce caut eu aici! În loc să vânez cadre eu vânez teamă și frică de necunoscut. 

Da, știam că aici n-avea cum să fie vreo jivină a naturii. Dar oare cât de sigur puteam fi eu! Șușotele făr’ de pereche sau bluza găurită mă punea pe alte gânduri. Nici vorbă de vreun parc în care te relaxezi, ci mai degrabă locul unei crime din CSI.

Capra care behăia de zor din curtea unui neștiut m-a ajutat învoluntar. Zgomotele ei m-au chemat pe drumul principal, care ducea înapoi spre grădină. Și doamne ce bine a făcut! 

Am avut parte de un final de tur pe cinste. Am privit soarele cum se  masca sub un mic lac artificial și mi-am plimbat pașii printr-o potecuță care rezona cu unul din peisajele cărții ‚A song of Ice and Fire’. 


Dacă ți-a plăcut povestea nu ezita să o distribui prietenilor și părinților. Susține acest proiect dacă tu consideri că merită. Și te invit să vezi mai multe fotografii din Iași aici.  Ai grijă de tine prietene!

You Might Also Like

0 comentarii