Sighetu Marmatiei, lacrimi mute

Pe o străduță îngustă, dar cochetă tot felul de cafenele înghesuite așteptau oameni la o aromă maronie. Însă toate aceste drogherii vic...


Pe o străduță îngustă, dar cochetă tot felul de cafenele înghesuite așteptau oameni la o aromă maronie. Însă toate aceste drogherii vicioase se clădiseră în jurul unei clădiri mari și pătrățoase.
Știam că am să gasesc acest altar al durerii și tristeții în mijlocul orașului, dar nu mă așteptam sub nici-o formă ca localnicii să dea undă verde oricărui restaurant să se ridice lângă acest loc sacru. Dovadă că în România se poate orice.

Am trecut cu vederea peste acest detaliu. Am împins de ușa mare și greu de mișcat de la intrare și am pășit pentru prima dată într-o închisoare.
Deja frigul era precum Vergilius. Era ghidul meu în acest iad. La intrare pentru cei ce nu cunosc istoria clădirii și trecutul prizonierilor politici din perioada comunistă există o hartă a crucilor negre și un mic documentar despre maramureșul și românia trecută din monarhie în comunism.

Anxietatea era răspândită în aer. Mă pierd și clipesc, dar tot nu știu dacă nu cumva sunt și eu un prizonier al vremurilor, care are halucinații sau un turist al secolului XXI.

Intrasem la câteva minute după un grup de turiști străini. Și deși aceștia nu prea înțelegeau perfect ce scria pe pereții gri ai iadului metalic ei bufneau în plânsete necontrolate. Băieții își mânjeau obrajii cu lacrimi adevărate poate pentru prima dată în viață. Fetițele se îmbrățișau și țipau la fiecare urlet venit din camerele de tortură, păstrate exact cum erau în urmă cu 60-70 ani în urmă.
Profesoara își aștepta pe holul cel lung copii. Săracuța doamnă nu avea tăria să mai intre în aceste cutii ale tristeții. Își îmbrățișa elevii imediat cum aceștia veneau glonț din încăperile mute.

Aceste pătrățele reci s-au împrietenit în trecut cu tot felul de caractere. Politicieni liberali sau țărăniști, preoți sau simpli agricultori, care au luptat împotriva aceluiași dușman infect și mortal, comunismul.

Și-au dorit să le distrugă sufletele între acești pereți, însă reversul este etern. Au adus sufletele adevărate aici și aceștia astăzi aduc ofrande foștilor sfinți. Lacrimi, flori și mătănii în fața unui pat rupciugos, acestea sunt imaginile pe care ei nu le-au considerat un viitor posibil. Cele mai triste momente pe care le-am văzut în viața mea. Se vedea clar că tot ce era în jurul meu nu mai era fals, toate emoțiile oamenilor intrați aici erau cât se poate de vii, venite din adâncul sufletelor. Tristețea n-are frontiere, iar monștrii nu pot distruge niciodată toată umanitatea. Carcasele lor au termen de expirare, pe când spiritele noastre sunt nemuritoare. Și astfel chinul lor s-a epuizat.

You Might Also Like

0 comentarii