Ghimbav, cetatea celor treizeci de suflete

Râșnov, Prejmer, Codlea, deja m-am convins că merită cu prisosință să continui periplul în lumea fostelor cetăți fortificate. ...


Râșnov, Prejmer, Codlea, deja m-am convins că merită cu prisosință să continui periplul în lumea fostelor cetăți fortificate.
Chiar dacă acestea au ca și centru universal biserica acest lucru nu m-a deranjat prea tare. Mă bucur de istoria și frumusețea bătrânelor ziduri și așa pot să fac abstracție de la lecția de religie.

Ghimbavul are o istorie trasă la indigo cu celelalte cetăți din apropierea Brașovului, fiind întemeiat de cavalerii teutoni, îngrijită, transformată și abandonată ulterior de călugării cistercieni. Din păcate Ghimbavul iese în evidență cu ceva mai puțin lăudabil. Această localitate astăzi numără doar câteva zeci de suflete care mai populează locașul de cult.

Acest lucru l-am aflat de la îngrijitorul bisericii, nea Mihai sau Michael. Întâlnirea cu nenea Mihăiță este una tipic mie, amuzantă. Ca și în celelalte sate din jurul Brașovului, Ghimbavul este întreținută de către un localnic mai în vârstă, aflat cei drept cu locuința foarte aproape de cetate.
Ghidul meu din această poveste se afla pe la ora 11:00 pe lângă curtea casei lui. Aveam să aflu acest lucru mult mai târziu. Până atunci eu am dat puțin târcoale pe lângă zidurile cetățuii, căutând o intrare, sperând la o ușă crăpată sau ceva de genul.

Frustrarea începea să crească în mine. Deja mă cam săturasem să descopăr locurile ascunse unde stau îngrijitorii aceștia. Așa că mă așez pe una din băncile de fier așezate în fața porții centrale și mă liniștesc, sperând că îmi vor veni idei bune care să mă ducă după zidurile cetății.
Trec minute bune și realizez că trebuie măcar să întreb unde Dumnezeu se află casa îngrijitorului. Altfel aveam să aștept ora prânzului când acesta avea să vină să sune clopotul din turn.

Îmi ridic trupul de pe bancă, îmi iau ranița în spinare și parcă din instinct o iau în spre casa îngrijitorului întrebând oamenii dacă au habar unde se află suspectul meu. Deodată, mare mi-a fost bucuria când un bătrânel trecut de mult de primii cincizeci de ani îmi răspunde...
- No, hai cu mine, că la el mergeam acum în vizită!

Parcă o piatră de pe inimă îmi fusese luată. Acum nu aveam decât să sper că are chef de mine.
Curtea casei sale era măricică, iar din spatele ei aud din prima clipă când am închis poarta un lătrat parcă de cerber.

- Ăăă, așteaptă în fața bisericii că o să vină acolo; îmi răspunde bătrânelul după ce a ieșit din casa așa zisului îngrijitor.
- Da ! Mersi mult de ajutor . Revin la băncuța magică și încep să privesc atent la ceasul de la mână și cum secundele treceau.
N-am așteptat prea mult timp că dintr-o dată îl revăd pe prietenul meu bătrânel, iar în stânga lui acum se afla încă un tip de aceeași vârstă. Am presupus că acesta avea să fie ghidul meu.

-No, hai salut. Zi frumoasă! 
-Mersi ! Și ție la fel prietene drag. Servus !

-Salutări tinere ! Tu ești băiatul care vrea să vadă biserica ?
-Da. Iertați-mă că v-am pus pe drumuri !
-No, stai liniștit. Oricum vin zilnic aici. Ce vrei să faci mai exact? Ce vrei să știi ?
-Tot ! zâmbindu-i modest și puțin rușinat.
-Bine copile. Atunci hai ’năuntru, îmi răspunde la final acesta degajat și parcă liniștit. Începusem să cred că aveam să dau peste un om minunat.

După ce m-a lăsat să fac un mic ocol bisericii, în timp ce acesta povestea istoricul clădirii și relata evenimentele notabile am intrat într-un sfârșit în biserică.
Știam că aveam să resimt aerul rece înăuntru. Doar așa au fost construite frumusețile acestea. Precum o crăiasă de zăpadă, deși mă îngheța mai tare mă atrăgea în mreajele ei.

-Auziți, dar cam câți oameni mai vin astăzi la sărbători sau la slujbele săptămânale!?
-Foarte puțini, câteva zeci, maxim treizeci de oameni. Oricum preotul le dă voie și secuilor să vină, să se căsătorească sau să boteze aici.
-Vreți să spuneți că închiriază locașul !
-Da . Și așa secuii n-au biserica lor aici.
-Dar românii trec pe aici?
-Da, cei mai mulți turiști sunt români.
-Nea Mihai, dar dumneata ce naționalitate ai?
-Eu sunt maghiar ! Ăștia m-or angajat că n-au mai avut un sas de încredere și de douăzeci de ani eu țin cheile bisericii mereu cu mine.



După o ultimă escală la monumentul eroilor căzuți în luptă , unde am încercat să arăt respectul cuvenit, mi-am luat la revedere de la Ghimbav și de la nea Mihai și i-am urat numai bine și mulțumiri pentru amabilitatea lui.

You Might Also Like

0 comentarii