Brăila, orașul nostalgicilor

Am tot încercat să evit să vorbesc despre locul unde am văzut pentru prima dată lumina soarelui, dar nu am mai putut să stau deopart...


Am tot încercat să evit să vorbesc despre locul unde am văzut pentru prima dată lumina soarelui, dar nu am mai putut să stau deoparte și să îmi rețin dragostea care o am pentru locurile natale.

Brăila, pentru mulți dintre voi probabil este cunoscut drept locul unde se află cei mai mulți cuțitari, deși nu toți sunt măcelari, sau locul de unde provin ''arhicunoscuții'' Terente și Nicușor. Știu, nu există pădure fără uscăciune, dar când pe lângă aceste personalități faimoase punem numele unor necunoscuți ca  Ana Aslan, Nicu Alifantis, Johnny Răducanu sau vestitul mit ''Amsterdam-ul României'' parcă nu îmi mai vine să ascund capul în nisip precum un struț.

Decizia de a face un mic tur al orașului a coincis, spre bucuria mea, cu ziua marinei, una din cele mai mari sărbători prin care Brăila reînvie în fiecare an. Așa că dacă, deobicei, Brăilă este un port destul de liniștit fără prea multe evenimente notabile, sau degrabă fără evenimente, în fiecare an pe 15 august la Brăila toată lumea i-a cu asalt faleza orașului dorind să vadă parada și jocul marinarilor.

Chiar dacă am ajuns destul de dimineață nu mă așteptam să fiu trezit la propriu de tunurile vapoarelor care își puneau în exercițiu artileria și spectacolul de fum.

Deobicei nu găsești atâta lume pe micuțele restaurante improvizate pe bărcuțele de pe malul Dunării, însă în aceea zi parcă tot orașul venise să ia micul dejun alături de valurile line ale Dunării.

Încercam să îmi savurez liniștit berea matinală alături de tatăl meu, care de cealaltă parte a mesei se bucura de cafea lui espresso când dintr-odată timpanul stâng îmi cedează, inima o ia la fugă, pupilele mi se dilată. Acestea erau reacțiile organismului meu atunci când am făcut cunoștiință pentru prima dată cu tunurile marinarilor.

Cei drept, într-un fel a fost greșeala mea că m-am speriat. Era cât se putea de evident că la un moment dat acești coloși ai apelor își vor încorda mușchii, însă eu arogant mic încrezut ce era, am preferat să stau cu spatele la ei chiar în cea mai importantă zi a lor. Și asta mi-a fost răsplata. Înafară de mine, doar un singur copil de câteva luni mai era speriat de această frumoasă paradă maritimă.

Într-un final, m-am întors către acești herculieni ai albastrului infinit și încerc să văd ce văd oamenii de lângă mine. Vreau să cunosc acel sentiment de bucurie și mândrie pe care îl poartă toți în acele corpuri scofârșite de căldura insuportabilă a zonei.

Încet precum o adevărată piesă de teatru am văzut cum de pe Dunăre doi drăcușori de metal atacau Gara Fluvială a Brăilei. În apărarea acesteia trei nave care se aflau în apropiere s-au luat la trântă cu cei doi năzdrăvani. De pe cer două micuțe ''păsări'' au venit în aportul celor trei nave fluviale și astfel ziua a fost salvată de marinarii români.

A fost un spectacol drăguț, chiar dacă nu se ridică la nivelul orașelor mai mari precum Constanța. Organizatorii nu au dezamăgit și au făcut un joc de fum și zgomot minunat. Pe urmă, precum o adevărată paradă națională și-au făcut apariția pe rând navelele mai mici ale armatei, urmate de cele ale poliției de frontieră și tot așa.

Dacă pe mal, oamenii simpli se bucurau în felul lor de această ocazie anuală pe Dunării turiștii și oamenii care dețin diferite bărcuțe se bucurau să imortalizeze momentele care mai de care mai frumoase.

Această paletă de culori a fost mereu o adevărată mândrie a acestor oameni, încă din cele mai depărtate timpuri. Din câte am înțeles de la cei bătrâni Brăila fusese odinioară un adevărat port, chiar dacă Dunărea nu a permis bărcilor mai mari să ajungă aici, aceasta nu a fost nici-o problemă și rând pe rând vapoarele mici și medii au făcut cunoscută perioada înfloritoare a orașului.

Din păcate aceste momente au devenit astăzi doar simple amintiri și în memoria lor în fiecare an marinarii care veghează orașul încearcă o dată pe an să reînvie acele frumoase clipe.

După această demonstrație minunată venită din partea neînfricaților apelor am început să  colind străduțele orașului dunărean. Am lăsat în spate zona Portului și am urcat către centrul orașului, unde se află simbolul orașului ''ceasul turn''. Până aici am avut plăcerea și bucuria de a da peste un băiat care se afla într-o mică cursă prin țară. Bucuria de a fi oprit și întrebat de unde și unde se duce se poate vedea chiar pe chipul lui.

Odată plecat am realizat că ''micuțul'' meu oraș nu este sub nici-o formă micuț sau ferit de ochii călătorilor curioși de ce se află în jurul lumii.

Așa că am pornit spre simbolul orașului și mai fericit și mândru. Privind cu atenție obiceiurile zilnice ale pensionarilor aflați pe băncuțele din centrul orașului.

Jocurile de șah, table sau rummy mai pot fi văzute și astăzi în inima orașului practicate de persoanele trecute de mult de prima tinerețe. Fericirea lor este atât de adevărată atunci când aceștia câștigă în fața prietenilor, o adevărată bătălie a minții și a norocului se duce între aceștia. Viața este simplă aici, însă pură, frumoasă, dar liniștită. Poate fi considerat un oraș plin de bătrâni, însă când în jurul acestora observi un număr cât se poate de mare de copii sau tinere cupluri realizezi că Brăila a fost și va fi un oraș al oamenilor simpli, dar sufletiști.

Termin și periplul în zona simbolică a orașului, îmi iau rămas bun de la Traian și mă îndrept spre marea grădină a orașului, cum este cunoscut parcul emblemă a Brăilei. Eram conștient că era o sărbătoare imensă pentru întregul oraș, însă nu conștientizasem încă faptul că pe lângă ziua marinei era sărbătorit și orașul. 

Astfel, am avut o surpriză, în grădină am dat peste ansamblul famfarei militare. Plimbările liniștite au căpătat o alură patriotică, picioarele mele parcă simțeau nevoia de marș militar, culoarul drept din fața mea începea să pară cu o stradă cucerită de armata națională și bravă. Mă simțeam unul din mulțime, un vestitor al biruinței naționale.

Din dreapta asupra mea veghea marele poet național Mihai Eminescu. Începusem să îmi intru în personaj extrem de bine, dacă mi-ar fi pus cineva în acele momente hainele regale în brațe le-aș fi îmbrăcat într-o clipă și aș fi plecat la oaste. Însă m-am trezit, era doar un vis, muzicanții au făcut pauză și vraja lor dispăruseră precum o sirenă ar fi amuțit.

Sfârșitul de zi m-a găsit nostalgic pe străzile centrului istoric a orașului de pe malul Dunării. Fosta stradă Regală, astăzi cunoscută drept strada Mihai Eminescu nu mai adăpostește ca odinioară baruri, restaurante sau locuri de întâlnire pentru localnicii dornici de o băutură rece, însă mai amintește de acele vremuri. Acum pe străzile pavate cu piatră cubică își fac loc negustorii de antichități. Influențele fostelor nații care s-au aflat prin treacăt și-au lăsat amprenta, localnicii vând de la măști venețiene la ceasuri elvețiene, lămpi rusești, sau porțelan asiatic.


Aceasta este Brăila de astăzi, un colț de lume care a fost vizitat de o sumedenie de nații de-a lungul anilor, fiecare lăsând o bucățică în istoria orașului. Brăila este un oraș care amintește de momentele frumoase ale perioadei interbelice pe care România a cunoscut-o cu mult timp în urmă. Orașul de la malul Dunării este un oraș al negoțurilor și astăzi portul Brăilei fiind unul dintre cele mai importante din țară.

You Might Also Like

0 comentarii