Triunghiul prieteniei, vopsea, whisky și rock&roll

Cum ar fi putut să se termine această vacanță minunată, dacă nu înconjurat de noi prieteni. Până la acest moment minunat o să vă p...


Cum ar fi putut să se termine această vacanță minunată, dacă nu înconjurat de noi prieteni. Până la acest moment minunat o să vă povestesc cum am ajuns în Târgu Mureș.

M-am despărțit cu greu de noii mei amici din Sibiu, însă mașina cu care aveam să plec era destul de dimineață. Nu vreau să spun că am probleme cu somnul, dar atunci când te culci undeva pe la ora trei și ai mai și băut puțin deja lucrurile nu mai stau la fel.

Mi-au trecut la un moment dat gânduri de a lua cealaltă mașină, adică să plec aproape de trei și să ajungă după șase în Târgu Mureș, dar ce puteam face la oră târzie într-un oraș precum Târgu Mureș ! Așa că, într-un final am tras de mine, mă simțeam așa greoi și terminat. M-am îndreptat spre baie și cum mergeam eu precum un zombii am realizat că nici măcar pisica nu se trezise. Doamne!

Mă spăl pe față cu speranța că apa rece își va face efectul și observ că mai tare îmi venea să mă culc cu capul în chiuvetă decât să mă îmbrac și să plec. Obosit, renunț la lupta cu mine și pornesc una cu propriile haine. Am reușit, m-am îmbrăcat ! Mai avem 45 de minute la dispoziție să ajung la gară. După cum am povestit data trecută, la Sibiu am avut ocazia să o cunosc pe Maria, o super tipă din America de Sud, care uimitor pleca la aceeași oră spre Arad.

O trezesc, ea reușise super performanța de a-și opri alarma fără a se trezi. Nu a avut ghinionul să se trezească cu telefonul sub ea ca și mine, așa că Maria a dormit până la șapte și jumătate. Doamne, ce gelos eram pe ea ! După câteva retușări, mâncat pe fugă, spălat, chestii matinale încercăm gentil să îl trezim pe Sebastian și să ne luăm rămas bun de la prea buna noastră gazdă.

Pe străzile slab populate, înfrigurate, dar frumoase nu aveai să vezi la aceea oră decât doi zgribuliți care se îndreptau cât puteau ei de repede către gară. Frigul cam ne dădea târcoale, totuși norocul nostru că am fost inspirați și am turnat pe noi câte haine am găsit în cale.
Ajunși la gară ne luăm rămas bun unul celuilalt și ne urăm o vacanță plăcută în continuare. Totul se petrece pe fugă, pentru că fiecare era să își piardă trenul/mașina.

Dacă în marea majoritate a cazurilor călătoriile mele implică un vagon tras de o locomotivă, acum, spre Târgu Mureș am optat pentru un scaun micuț al autobuzului. Nu pot spune că regret, însă nici bine nu prea mi-a fost. Nu mă plâng de frig, confort sau gălăgia din jurul meu, nu ! Dar, Doamne cu ce am greșit ! Tot drumul, în special din Mediaș spre Târgu Mureș aveam impresia că mașina dansează, în așa hal era afectată șoseaua. Câteodată aveam impresia că drumul e mai groaznic ca în București.

Trecând peste acest disconfort pot spune că orașul Târgu Mureș mi-a lăsat o impresie foarte plăcută la prima vedere, în special oamenii. Rareori mi-a fost dat să cer indicații pe stradă de cineva și aceea persoană să îmi strângă mâna în semn de respect și la început și la sfârșit.

”Ziua bună tinere ! Ce cauți tu este chiar în spatele tău, trebuie să te întorci pe drumul cela și să mergi maxim zece minute. Totuși, înainte de a te îndrepta cum ți se pare orașul ?” - astea au fost cuvintele primului om care mi-a lăsat o impresie bună a locuitorilor.

Da, am întâlnit pe stradă și persoane care vorbeau între ele în limba maghiară. Așa și! Pentru prima dată, nu m-am uitat la ele insistent, dimpotrivă, m-am simțit atât de bine încât le salutam când treceam pe lângă ele. Un mic salut din cap, un zâmbet sincer și îmi vedeam liniștit de drumul meu. Eram parcă din peisaj.

Totuși, bucuria mea a atins cote și mai mari atunci când am ajuns la o cafenea din apropierea centrului. Nu îi mai rețin numele, am ajuns aici din cauza atmosferei și a lucrurilor care completau acest peisaj minunat, încât am uitat unde am poposit, însă un lucru nu o să uit multă vreme de acum încolo, aceea mașină de scris. Doamne, atât de frumoasă era ! Întreaga locație era completată cu astfel de lucruri vintage minunate.
M-am despărțit cu greu, însă trebuia să o fac, altfel deveneam prea obsedat. Am fugit imediat spre Palatul Culturii unde aveam să primesc o lecție dură, dar frumoasă din partea culturii maghiare.

Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic cu nici-o minoritate, doar că până acum am judecat un lucru pe care nu îl cunoșteam. Însă în urma vizitei la Kulturpalota am realizat că indiferent de etnie, religie, sexe și orice diferență în primul rând suntem oameni și toți ne dorim să trăim în felul nostru. Să știți, dacă sunteți doritori și vreți să intrați în Palatul Culturii trebuie să plătiți o taxă, aceasta constituie biletul de intrare, însă dacă mai aveți în rucsac și un aparat foto, nu faceți două drumuri ca mine, plătiți de la început aproximativ 17 lei, nu vă zgârciți.

Aventura în ținutul secuiesc a continuat pe culmi și mai înalte, următorul obiectiv turistic pe care l-am vizitat în orașul Târgu Mureș a fost Cetatea Medievală. Vechea construcție medievală privită din exterior pare minunat de mare, însă vă veți da seama de mărimea ei doar odată intrat în incinta ei. Magnifica construcție defensivă este cu adevărat impunătoare. Totuși, din păcate, aceasta se afla de mai bine de trei ani în reabilitate, doar suntem în România ce Dumnezeu.

Partea notabilă a zilei a avut loc chiar aproape de finalul vizitei mele în cetatea medievală, atunci când din întâmplare am zărit un cuplu de tineri căsătoriți plimbându-se fericiți. Acesta a fost cel de-al doilea cuplu de tineri căsătoriți întâlnit în periplul meu în periplul ardelenesc.

Grație lor am aflat că este un semn de bun augur dacă un turist are ocazia de a vedea cupluri de tineri căsătoriți în călătoriile lui. Se spune că aventura acestuia va fi frumoasă și plină de lucruri bune. Totuși, aceasta este o simplă superstiție, nu trebuie să o credeți cu adevărat.

Finalul vizitei în Târgu Mureș m-a găsit rătăcind printre străduțele orașului. Nu mă pot abține de nici-o culoare, mereu când vizitez un nou oraș îmi propun să mă plimb ore în șir să privesc fără nici-o jenă oamenii care trec pe lângă mine, să rămân ațintit asupra tejghelelor sau a standurilor cu mâncare. Se întâmplă să mă mai rătăcesc, dar nu e nici-o problemă, astfel fac cunoștiință cu cealaltă față a orașelor. Sunt locuri pe care nici-un ghid nu le cunoaște, doar unii localnici îți pot arată chestii mai puțin cunoscute.

Cu cât timpul trecea oboseala mea devenea mai prezentă, așa că am decis să o sun pe Anca, gazda care m-a primit în Târgu Mureș, îi mulțumesc enorm pentru amabilitatea și felul ei de a fi. Până am ajuns să ne cunoaștem am sunat-o de câteva ori, m-am simțit un pic mai nasol pentru că m-am nimerit exact când ea făcea curățenie în casă, dar, neah, ce să fac și eu !

Drumul până la apartamentul Ancăi a fost destul de lung, deoarece a trebuit să ajung dintr-un capăt în altu' al orașului. Am avut de parcurs câțiva kilometri buni pe jos, una alta, dar autobuzul care străbătea orașul venea atât de rar, încât toți mi-au recomandat să merg pe jos.

Mă rătăcesc pentru un scurt moment printre blocurile periferiei, dar dau până la urmă de adresa corectă. Aici, la geam Anca îmi face cu mâna, îmi zice să sun la interfon să poată să deschidă ușa să urc. Mă simțeam așa ciudat, acustica cartierului era atât de clară, Anca a trebuit doar să vorbească normal ca eu să o aud din stradă. Câteodată realizez că astfel de lucruri nu o să le trăiesc niciodată în București.

Deobicei nu fac astfel de lucruri, însă după ce am făcut cunoștiință, întâlnit pentru prima dată și toate formalitățile îmi arată camera unde aveam să stau, o cameră destul de primitoare dacă îmi permiteți o mică paranteză cu o canapea foarte confortabilă. De aici fac un lucru pe care, după cum am zis mai înainte, nu îl fac deobicei, am adormit imediat, brusc, fără nici-un fel de semn, nimic. brusc, punct.

După un somn adevărat care a durat aproape două ceasuri mă trezesc și eu, acum aveam poftă de orice, așa că mă îndrept către bucătărie, locul de unde veneau zgomotele și o văd pe Anca, care gătea, iar la masă două fetițe care își făceau temele. Aflu că una ele era sora mai mică a Ancăi. Facem cunoștiință, discutăm, râdem, glumim ca mai târziu să cunosc un amic de-al gazdei, Ovidiu. Un super tip care și-a făcut introducere alături de o sticlă superbă de tărie. De aici vorba a fost și mai lungă și mai dulce, pe fundal muzica rock nu lipsea și am înțeles de ce Ardealul este locul unde genul acesta muzical este cel mai apreciat.



În concluzie, după cele trei experiențe plăcute în Brașov, Sibiu și Târgu Mureș pot spune că vacanța în Ardeal prin intermediul couchsurfing-ului a fost bestială. Am făcut cunoștiință cu oameni noi, am vizitat locuri mai mult sau puțin cunoscute, m-am distrat și în același timp m-am relaxat. Sigur și voi vreți toate aceste lucruri, nu mai stați pe gânduri, plecați, călătoriți, faceți cunoștiință cu oameni noi, zâmbiți!

You Might Also Like

0 comentarii