Catania, impotriva naturii - partea II

Dacă în materialul trecut v-am vorbit despre o mică bucățică /din minunatul oraș sicilian,   Catania , acum a venit momentul să vă ...


Dacă în materialul trecut v-am vorbit despre o mică bucățică /din minunatul oraș sicilian, Catania, acum a venit momentul să vă povestesc cum acest oraș m-a surprins la fiecare pas din ce în ce mai mult.
Poate cea mai mare mândrie a oraşului, Amfiteatrul Roman, pe lângă arhitectura complexă și măiestoasă acesta mai are și o poveste extraordinară în spate.

Interiorul uimeşte cu adevărat, tunelurile subterane, culorile întunecate ale pereţilor, cărămiziul zidurilor bătrâne, temperatura scăzută m-au făcut să mă simt ca într-unul din cercurile iadului, deja simţeam cum zidurile îmi vorbeau, îmi spuneau poveşti din epocile trecute.

Deşi credeam că nu mai pot fi surprins mai mult de atât am realizat că niciodată nu trebuie să spui niciodată, tensiunea şi răbdarea mi-au fost puse la încercare atunci când ghidul a insistat să povestească o mică legendă urbană legată de acest megalitic antic.
După vorbele localnicilor mai bătrâni se spune că la mijlocul anilor 80, într-o zi aparent normală un grup de tineri turişti veniţi să viziteze acest amfiteatru au dispărut în tuneluri mai puţin prietenoase.

Nu mai puţin de 30 la număr au fost înghiţiţi de pământ, ei rătăcindu-se în subteranurile oraşului. Se pare că pentru o bună perioadă acesta a fost închis, însă după o perioadă de timp el fost redeschis, însă niciodată în întregime. Porţiunea unde aceştia au fost văzuţi ultima dată şi astăzi este sigilată de frica unor noi astfel de incidente.

Ca să îmi mai revin după această poveste fără un fnal prea fericit venit ruinele amfiteatrului roman, am decis să mă relaxez puțin plimbându-mă pe străzile mai puțin aglomerate ale oraşului Catania. Culorile puternice şi vesele ale magazinelor de suveniruri mi-au atras imediat curiozitatea, însă nu am putut să nu remarc că fiecare magazin, dar fiecare butic de acest gen, are la intrarea o figurină un pic cam ciudățică, inclusiv și pentru mine. Chipul unei nimfe înconjurată de trei membre nu cred că pare ceva la locul lui așa că m-am aventurat și mai tare și am început să îmi pun și mai multe semne de întrebăre, la un moment dat chiar aveam nevoie de o elucidare a misterului.

Într-un final aflu că acest chip ciudat nu este nimic altceva decât simbolul insulei Sicilia. Se pare că, cu mult, mult timp în urmă, pe când istoria nici măcar nu făcuse cunoștiință cu Garibaldi unificatorul insula făcea parte din Magna Graecia și purta denumirea de Triskelion, grație formei pe care o are și astăzi micuță bucată de pământ.

După atâtea povești şi trăiri unice am decis ca seara să mă găsească într-un loc liniștit și departe de inima orașului. Nu mă declar un prea mare iubăreț de apă, dar când vine vorba de porturi mă recunosc învins, am o slăbiciune pentru acestea, nu știu de ce, poate din pricina faptului că acestea mi s-au părut întodeauna pline de istorie datorită vechimii lor.

Astfel, ultimele clipe petrecute de mine în orașul Catania sunt strâns legate de portul orașului, aici am găsit o adevărată oază de liniște, mi-am limpezițit un pic mintea și am avut ocazia de a vedea întregul oraș cum este vegheat pe fundal rebelul Vulcan Etna.

You Might Also Like

0 comentarii