Sighisoara, paleta de emotii

Mai mereu dau peste articole sau diverse texte care povestesc de călătorii perfecte, însă în niciunul din textele citite nu văd greșel...


Mai mereu dau peste articole sau diverse texte care povestesc de călătorii perfecte, însă în niciunul din textele citite nu văd greșeli comise de autorii acestor rânduri.

Eu unu recunosc, am făcut o groază de greșeli, unele amuzante altele mai puțin amuzante, însă cele mai memorabile mi se par acele clipe când am plecat pe munte doar în tricou și pantaloni scurți, iar la destinație m-am trezit pe o ploaie torențială.


Pentru acele clipe am crezut că nu o să mă mai iert niciodată, deși mi-am promis acel lucru eram conștient că nu pot fi așa dur cu mine, oricum acum când stau și mă gândesc mai bine totul pare foarte amuzant.


Parcă și văd un tip de statură medie, ud din cap până în picioare încercând din răsputeri să treacă peste faptul că tremură din toate încheieturile și speră că va ajunge mai departe de cota 1200 metri.


Totuși, în altă ordine de idei poate cea mai frustrantă amintire recentă din care am avut de învățat o lecție extrem de importantă este să nu te avânți niciodată la drum, dar niciodată, mânat de iluzii și vise copilărești. Să nu te încrezi în basme sperând că vei găsi El Dorado.


Misterioasa cetate a Sighișoarei din visele mele în care se află un castel bântuit, plin de locuri secrete și înfricoșătoare nu s-a dovedit a fi decât o simplă utopie.

Deși, recunosc, nu sunt fascinat de poveștile cu vampiri și alte creaturi care sunt menite să sperie copii și persoanele prea slabe de înger, acest ținut ireal ar fi fost singurul care mi-ar fi atras curiozitatea.


Până la urmă am fost încântat că am ales să vizitez această localitate, chiar dacă primirea a fost un pic ciudată. Urcând dinspre gară către vechea cetate am trecut prin oraș unde am dat peste un monument dedicat soldaților ruși căzuti în al doilea război mondial. Poate sunt doar eu prea, însă mi se pare extrem de revoltător, însă am încercat să trec cu vederea și să mă bucur de oraș și să ajung la destinație.


Primele clipe în cetatea Sighișoara nu le voi uita prea curând, după ce am zăbovit nu mai puțin de jumate de ceas în jurul turnului cu ceas, emblema orașului transilvănean, am urmat cursul străzii principale și am ajuns la casa unde se spune că s-ar fi născut temutul Vlad Țepeș.


Din păcate am fost dezamăgit, mă așteptam să găsesc o locuință simplă cu un fundal tipic medieval în care actorul principal este un pat care a fost strâns legat de copilăria fostului domnitor.

Însă mare mi-a fost uimirea când în locul acestora am dat peste un sicriu în mijlocul încăperii din care a ieșit un bătrân ramolit și pricăjit. Pe lângă acestea, locuința mai era și slab luminată, iar singura sursă de lumină era roșiatică și intensă. Ca o concluzie, am înțeles că astfel de turism este des întâlnit la noi în țară, o combinație grotească de kitch și lipsă de respect față de trecut și tradiții, însă nu ne face deloc cinste.


Mă rog, oricum nu vreau să cad în extrem, pot spune că am avut și surprize plăcute, chiar în piața orașului am dat peste un tânăr meșter care m-a surprins cu minunățiile care ieșeau din mâna lui.


Atelierul lui era plin de astfel de mici statuiete care înfățișau diferite ipostaze ale țăranilor transilvaneni, însă nu lipseau nici animalele sau diverse obiecte artizanale.


Spre amiază am decis să văd cât de bine stau cu condiția fizică și am urcat spre cel mai înalt punct al orașului, Biserica Dealu Mare. Pentru a ajunge la ea am trecut prin drumul scărilor acoperite. Drum folosit în special de elevii școlii Dealu Mare. După ce am lăsat în urmă cel puțin câteva zeci de trepte deja simțeam cum respirația mea era asemănătoare cu cea a unui pește aflat pe uscat. La capătul celor 175 de scări deja eram lipsit de toată vlaga, spre rușinea mea, însă puteam să mă mândresc că mă aflam în apropierea Bisericii din Deal.


Aici parcă teama m-a cuprins, deși am avut ocazia să văd subsolurile bisericii, inima mai avea un pic și ieșea din piept. Contrar așteptărilor, liniștea am regăsit-o în cimitirul din apropierea locașului de cult.


Imediat după ce am pășit în cimitir și priveam primele cripte parcă o căldură mă curprinde, eram curios de poveștile celor care se aflau aici și deși majoritatea locurilor de genul terifiază, nu relaxează, aici am fost fericit și cu adevărat atras de priveliște.

You Might Also Like

0 comentarii